Dieta și igiena orală

Dulciuri, fructe, legume, brânzeturi… Știi să mănânci sănătos, astfel încât și gura ta să fie sănătoasă?

În ultimul deceniu, în geneza cariei dentare s-au selecționat 3 factori cauzali, și anume: flora microbiană bucală, unele componente alimentare și calitatea structurilor dentare. În aceste condiții, pentru declanșarea leziunilor carioase este necesară interferența obligatorie a acestor 3 cauze. Limitarea dezvoltării florei microbiene se poate face de fiecare dintre noi, aplicând măsuri de igienă orală.

Alimentația este al doilea factor determinant în producerea cariei dentare, implicațiile ei fiind dominate de rolul decisiv cariogen al hidraților de carbon și de lipsa de nocivitate a lipidelor și proteinelor. Efectul nociv al hidraților de carbon a fost probat de observațiile efectuate pe populații care au o alimentatie exclusiv de origine vegetală (asa cum sunt locuitorii din insulele polineziene) sau exclusiv animală (eschimosii) și care au dinții perfect sănătoși, atât timp cât nu consumă hidrați de carbon. Odată cu introducerea acestora în alimentație, așa cum s-a intâmplat dupa instalarea porturilor și bazelor militare, caria apare cu o frecvență mai mare.

Același lucru s-a observat și în timpul perioadelor de restricții alimentare, cum a fost cel de-al doilea Razboi Mondial, când consumul de hidrați de carbon a scăzut foarte mult, antrenând după sine și scăderea populațională a numărului de carii dentare, iar după terminarea ostilităților, reluarea unei vieți normale, a fost însoțită și de reapariția în proporție importantă a degradării dentare.

Efectul cariogen al hidrocarbonatelor nu depinde numai de contactul lor cu dintele, ci și de durata acestui contact. Un rol important în acest sens îl are consistența alimentației, alimentele moi fiind mai cariogene decât cele tari, ca și cele sub formă de pulberi fine față de cele lichide. De asemenea, adezivitatea și vâscozitatea unor produse zaharoase (caramele, jeleuri, rahat) favorizează în mod deosebit apariția cariei prin staționarea lor îndelungată în cavitatea bucală, îndeosebi în locurile retentive, greu accesibile. Asocierea lipidelor (grăsimilor) în produsele zaharoase le reduce timpul de retenție pe dinte și, deci, nocivitatea.

Aprecierea potențialului cariogen al alimentelor se face și în funcție de proporția diferitelor tipuri de zaharuri din compoziția lor. De exemplu, amidonul crud din plante, coboară foarte puțin pH-ul, în timp ce amidonul preparat termic poate fi la fel de periculos ca zahărul. Astfel, pâinea și combinația de amidon și zahăr (fursecuri, prăjituri, cereale îndulcite) au un efect cariogen mult mai puternic decât al zahărului.

Pe de altă parte, glucoza și fructoza, zahărul din fructe si miere, sunt aproape la fel de nocive ca și zaharoză.

Rolul pe care îl joacă hidrații de carbon în geneza cariei dentare a fost stabilit pe baza unor largi experimente umane, ale căror concluzii sunt următoarele:

  • totalul de zahăr consumat zilnic joacă un rol mai puțin important, în raport cu forma consumată și orarul consumului;
  • consumul frecvent, între mese, format din porții mici, este mult mai periculos decât consumarea întregii cantități într-o singură porție, cu ocazia unei mese principale;
  • formele lipicioase sunt de 10 ori mai periculoase decât băuturile îndulcite.

Contramăsurile practice, cariopreventive, de scurtare a timpului de staționare a glucidelor în cavitatea orală se bazează pe:

  1. inducerea unei secreții salivare rapide și masive prin folosirea unor alimente de consistență crescută sau puternic aromatizate la sfârșitul mesei;
  2. utilizarea unor alimente „detergente” (legume, fructe crude);
  3. consumarea de alune sau brânzeturi la sfârșitul mesei, dar nu și a merelor, compensează scăderea pH-ului indusă de dulciuri;
  4. folosirea gumei de mestecat dupa consumul de dulciuri, dar nu mai mult de 15 min., spre deosebire de clatirea cu apă, stimuleaza secretia salivară, si tamponează pH-ul;
  5. realizarea periajului dentar la jumătate de oră dupa mese.

Încearcă să ții cont de sfaturile noastre și mai mult ca sigur vizitele tale la stomatolog se vor rări. Depinde doar de tine să ai nu doar o gură frumoasă, cu un zâmbet strălucitor, ci și o gură veselă și mulțumită că ai grijă de sănătatea ei.

Programări

Dr. Laura Dorobanțu

0721 808 339

Dr. Iulian Dorobanțu

0722 271 772
0740 815 733

Dr. Cornelia Teodorescu

0742 588 370

Adresă

Splai Bahlui nr. 31, bl B4, parter, Iași, România
Facebook